Consultati oferta liceului!
Relatii suplimentare la sediul LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA,
B-DUL G. ENESCU NR, 26A, TEL. 0230/524931.
OFERTA LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV
BAZA MATERIALA
- Cladire noua, baza materiala moderna
- Confort termic (centrala termica proprie)
- Asigurarea mesei de pranz (cantina proprie)
- Sala de sport de dimensiuni olimpice
- Laborator de informatica cu 25 calculatoare Pentium IV (internet, AEL)
- Cabinete de limbi straine (limba engleza si limba franceza)
PERSONALUL DIDACTIC
- Invatatori calificati si competenti (titulari ai scolii);
- Cadre de specialitate cu rezultate de nivel national si international;
PROGRAMUL SCOLAR
- Elevii au un program flexibil si convenabil (8-12)
LICEUL ASIGURA LA CEREREA PARINTILOR URMATOARELE
- Limba engleza si limba franceza
- Initiere in utilizarea calculatorului si a internet-ului
- Antrenament sportiv cu profesori calificati
- Masa de pranz la cantina
- Efectuarea temelor pentru acasa cu cadre calificate dupa orele de curs
DE CE SA ALEGEM LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA?
Scrisoare deschisa adresata viitorilor bobocei din clasa I si parintilor lor
Dragi parinti si viitori elevi,
Daca ati deschis aceasta scrisoare cu siguranta stiti deja cateva lucruri despre scoala noastra , dar mai aveti intrebari la care cautati raspuns. Noi , dascalii acestei unitati scolare , de la clasele I-IV, ne-am gandit ca in felul acesta sa va oferim cateva din raspunsurile pe care le asteptati .
In primul rand , de ce sa alegeti acest liceu in locul unei scoli generale ?
Pentru ca aici elevii au posibilitatea de a face mai mult sport decat in alte scoli, cu antrenori specializati ( handbal , fotbal , atletism,…). Stim cu totii cat de important este sportul pentru dezvoltarea armonioasa a micutilor nostri….! Dar aceste ore de antrenament sportiv se fac in afara orelor de curs ( eventual in week-end ) doar la cererea parintilor , gratuit . Pe primul loc in clasele I-IV ramane invatatura, acumularea de cunostinte la toate disciplinele scolare.
Orele de curs se desfasoara in sali de clasa frumoase, amenajate cu mobilier modern, sub indrumarea doamnelor invatatoare, titulare ale scolii.
Si pentru ca lumea se schimba , evolueaza rapid, iar in viitor va trebui sa avem cu totii cunostinte de utilizare a calculatorului, elevii nostri au posibilitatea sa se perfectioneze in acest domeniu chiar din clasa I. Astfel , orele de informatica se desfasoara in cabinetul de informatica (dotat cu 25 de calculatoare conectate la internet), sub indrumarea doamnei invatatoare. Aceste ore sunt optionale, la cererea parintilor si sunt gratuite.
La fel de importanta pentru elevi este si cunoastere unei limbi straine. Acest proces incepe chiar de la gradinita si se poate continua, la cererea parintilor, din clasa I. Profesori de limba engleza si limba franceza predau elevilor din ciclul primar in cabinetele specializate pe care scoala noastra le detine .
Programul elevilor din clasele I-IV este convenabil si flexibil. Astfel , orele de curs se desfasoara intre orele 8-12. Dar pentru ca multi parinti au un program zilnic foarte incarcat si temele pentru acasa pot deveni uneori o problema, ne-am gandit sa venim in ajutorul dumneavoastra ! Astfel , incepand din anul scolar 2006-2007, elevii clasei I vor avea posibilitatea ca la solicitarea parintilor sa ia masa de pranz la cantina scolii (intre orele 12-13). In continuarea programului elevii vor putea sa ramana la scoala pentru efectuarea temelor pentru acasa si activitati recreative sub supravegherea unei doamne invatatoare, pana la orele 16.
O preocupare foarte importanta atat pentru cadrele didactice dar mai ales pentru parinti a devenit modul in care copiii nostri isi ocupa timpul liber. Credem ca sportul, dansul, teatrul pot fi tot atatea modalitati nu numai placute ci si utile , pe care scoala noastra le va pune la dispozitia elevilor din ciclul primar in noul an scolar.
Un alt aspect deosebit este implicarea elevilor din clasele I-IV in diverse activitati rezultate in urma parteneriatelor pe care le are institutia noastra cu alte unitati scolare din tara si strainatate precum si diverse alte institutii. Astfel: Planetariu Suceava, Muzeul de Stiinte, Muzeul de Istorie, Inspectoratul Scolar Judetean , Casa Corpului Didactic, Asociatia Educatorilor Suceveni, Asociatia Radacini si Aripi, Inspectoratul Judetean de Politie Suceava. Amintim cateva dintre proiectele scolare in care elevii nostri se implica activ: ,,Educatie si sanatate prin sport”, „O carte pentru scoala mea”, „Eco – scoala”, „Spring-Day”.
Alegerea scolii in care copilul nostru va face primii pasi in clasa I este una foarte dificila. Fiecare dintre noi isi doreste ce este mai bun pentru propriul copil. Important este sa incercam sa cunoastem mai bine institutia pe care ne propunem sa o alegem, fara a avea idei preconcepute si gandindu-ne ca fiecare copil este unic in felul lui si merita o scoala mai buna… Noi, dascalii claselor I-IV din Liceul cu Program Sportiv, va oferim o alternativa. Dumneavoastra va ramane sa alegeti!
Mult succes la scoala !
Colectivul de cadre didactice –ciclul primar
-->